Prevenirea cariilor dentare
Caria dentara constituie, prin complicatiile sale, principala cauza de pierdere a dintilor. Ea incepe in smalt (stratul dur, extern al
dintelui) si, pe masura ce creste in dimensiune si se apropie de pulpa dentara (nerv), incep sa apara dureri la dulce, la rece, poate sa retina resturi de mancare si pacientul o poate simti cu limba. Daca nu e tratata nici in aceasta faza, se ajunge la infectia pulpei dentare, insotita adesea de dureri atroce si apoi a tesutului din jurul varfului radacinii (parodontiul apical). Aceste infectii pot produce, prin acutizare, un abces dentar, care se caracterizeaza prin durere, umflarea zonei respective, cateodata chiar febra si stare de rau general. Adesea dintele nu se mai poate recupera si trebuie extras.
Este recomandat un control stomatologic la fiecare 6 luni. Medicul stomatolog va depista si trata fiecare carie inainte de aparitia
durerii si a complicatiilor.
Sa ne spalam pe dinti in fiecare dimineata si seara cate 3 minute, cu miscari invatate de la medicul stomatolog. Nu ezita sa iti
intrebi medicul care este cea mai eficienta metoda de spalat pe dinti, deoarece cei mai multi oameni efectueaza un periaj
incorect. De asemenea, o guma de mestecat fara zahar sau un mar pot ajuta, dupa masa, la curatarea dintilor.
Cariile incep in smalt (stratul extern al dintelui) printr-un orificiu mic si continua in interior, in dentina, subminind din ce in ce mai mult structura dentara, pana cand unul din pereti nu mai are sustinere si se rupe. In acest moment, senzatia pacientului este "ce carie mare mi-a aparut dintr-o data!", dar caria exista de mult si putea fi prevenita cresterea acesteia. Cum? Prin vizita la medicul
stomatolog la fiecare 6 luni. Medicul observa alte semne, cum ar fi o vaga schimbare de nuanta a dintelui, papila gingivala
inflamata (inrosita si umflata) si are alte mijloace de depistare a acestor carii (sonde speciale, ata dentara care se agata etc.) si le
poate trata inainte ca distrugerea sa fie prea mare. Cateodata, medicul are doar o intuitie ca acolo ar putea fi o carie si va va indica efectuarea unei radiografii care va preciza diagnosticul.
In concluzie, trebuie sa facem un control stomatologic de doua ori pe an , trebuie sa curatim temeinic dintii prin periaj si cu
ajutorul atei dentare cerate si nu trebuie sa asteptam sa ne doara pentru a vedea ca a aparut o carie. Ata dentara cu ceara va
lubrefia si sigila in acelasi timp punctul sau suprfata de contact dintre dinti in momentul cind este introdusa.
Sunt mai multe motive pentru care dintii lipsa trebuie inlocuiti si nu atat inlocuiti ci INLOCUITI REPEDE. Un dinte are mai multe
functii, printre care masticatia, vorbirea, mentinerea aspectului buzelor, obrajilor, in general al fetei, zambetul sau impiedicarea
migrarii dintilor vecini. Odata dintele pierdut, intregul echilibru este afectat, fapt care duce la aparitia multor probleme.