Concurs de tenis la Giurgiu
Mai mult de 200 de sportivi din toata tara vor fi prezenti in acest week-end la Giurgiu, in cadrul Campionatului National "Paleta de Argint" la tenis de masa. Competitia va fi organizata pentru prima data la Giurgiu, orasul nostru fiind reprezentat in concurs de mai multi elevi ai Clubului Sportiv Municipal.
Saptamana plina pentru sportul giurgiuvean. Pentru prima data va fi organizat la Giurgiu, Campionatul National "Paleta de Argint" la Tenis de Masa. Mai mult de 200 de sportivi din toata tara vor veni sa-si demonstreze tehnica de joc si talentul in manuirea paletei. Sportivii giurgiuveni se numara printre participanti, participand cu o echipa de fete si una de baieti.
Nu demult sportiva sectiei de tenis de masa, Teodora Ciulica, antrenata de prof. Mirela Ciobanu, a reusit un rezultat internaţional de excepţie. Teodora Ciulica a participat, alaturi de Adina Diaconu (CSM Slatina), in echipa de minicadeti (11 - 13 ani) a Romaniei, la Memorialul Stepanicic, desfasurat saptamana trecuta la Zagreb (Croatia). Echipa Romaniei, formata din cele doua sportive, a obtinut locul 2.