Binecuvantare inainte de concurs

Crucea Rosie Giurgiu la concursInainte de plecarea in Serbia, echipajul Crucii Rosii care va reprezenta Romania la Conventia Europeana de Prim Ajutor a participat la o slujba religioasa oficiata de un sobor de preoti la Catedrala Episcopala "Adormirea Maicii Domnului". Delegatia Romaniei a primit binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie.

Parintele Ambrozie, Episcopul Giurgiului, le-a adresat felicitari pentru performanta obtinuta si pentru faptul ca orasul Giurgiu va avea reprezentanti la un nivel atat de inalt.
Locotenent Manole Catalin, plutonier major Barbu Marius, sergent major Stoica Nicusor, sergent major Roman George, jandarmi in cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Giurgiu, Neatu Diana si Neatu Dragos sunt cei 6 giurgiuveni care au obtinut locul I la etapa nationala a Concursului de Prim Ajutor al Detasamentelor de Interventie la Dezastre, calificandu-se astfel in competitia internationala ce va avea loc in perioada 8-11 iulie la Belgrad.
Viteza de reactie in teren, coordonarea, munca in echipa si nu in ultimul rand, metodele de acordare a primului ajutor sunt cateva dintre criteriile care vor conduce la desemnarea echipei castigatoare.     
Efortul pregatirii individuale, chiar si cu mijloace si materiale mult sub ale celorlalti participanti, unitatea si perseverenta, sunt atuurile echipei giurgiuvene, care va intra in prima zi de concurs cu o singura dorinta: aceea de a reprezenta cu onoare Romania la nivel international.
Din delegatia oficiala fac parte directorul filialei Giurgiu a Crucii Rosii, Marian Macelaru, arbitrul international dr. Catalin Popa si reprezentantii Crucii Rosii Romane - dr. Bogdan Hurmuz si dr. Irina Berechet.
In fiecare an, Conventia Europeana de Prim Ajutor reuneste peste 1.000 de participanti ai filialelor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie din 30 de tari europene.

 


 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează